Timp pentru parcurgerea articolului: 4 minute
Nu ii inteleg pe astia tineri, generatia mea nu era deloc ca ei!
Suna cunoscut dar totusi, poate nu intotdeauna ne oprim sa ii si ascultam…
In iSense Solutions, am realizat in 2019 studiu in care am stat de vorba cu mai multi tineri din generatia z (18-25 ani). Pentru a vedea cu ce difera aceasta generatie de altele, le-am comparat raspunsurile cu cele ale generatiei millennials (pe care i-am definit in intervalul de varsta 26-35 ani) si cele ale persoanelor 35 ani+.
Ce a reiesit? 5 lucruri despre psihologia generatiei z, prin care brandurile se pot apropia de tineri!
Nu va mai tin in suspans, iata-le mai jos! 🙂
Generatia z este mai empatica
80% dintre cei de 18-25 de ani (generatia z) au zis ca “empatizeaza mai usor cu alte persoane”, comparativ cu 77% 26-35 ani (millennials) si 72% peste 35 ani.
Recomandare: generatia Z poate fi asadar mai atenta si mai usor de activat prin mesaje de tip CSR si mai dornica sa doneze sau sa se implice in cauze sociale.
Generatiei z ii place sa respecte regulile
Surprinzator (poate pentru mine cel putin?!?), am aflat faptul ca generatia Z este o generatie careia ii place sa respecte regulile: 70% 18-25 ani, 62% 26-35 ani, 75% peste 35 ani.
Imi amintesc de ce ne spunea un profesor in facultate: nu este nimic in neregula sa respecti regulile. Respectarea regulilor creaza un context sanatos pentru ca lucrurile si societatea sa functioneze in jurul tau.
In cazul millennials, este posibil ca acestia, daca au prin criza economica in momentul in care intrau pe piata muncii sau isi doreau succesul profesional, sa fi invatat ca regulile se pot schimba pe parcurs (sunt multe exemple de concedieri sau intarziere a promovarilor datorita contextului economic dificil).
In cazul generatiei z, se pare ca avem de a face cu o reintoarcere la respectul fata de reguli (procentul este apropiat de cel al persoanelor 35+). Oare putem spune ca incepe sa se contureze ca o generatie “mai asezata” si mai “cuminte”, care sa fie mai pregatita pentru a aduce echilibru in plan social?
Un lucru este clar, regulile pe care generatiile mature le creaza, creaza fundamentul pentru valorile si regulile dupa care se vor ghida tinerii.
Recomandare de marketing: pentru a va imprietenii cu tinerii, comunicati valori autentice si reguli sanatoase.
Generatia z este mai timida
Cei mai putini tineri au afirmat ca au foarte multa incredere in fortele proprii: 57% 18-25 ani (generatia z), 65% 26-35 ani (millennials), 77% peste 35 ani.
In acelasi timp, doar 28% dintre tinerii de 18-25 ani sunt confortabili sa fie in centrul atentiei, comparativ cu 45% 26-35 ani si 34% peste 35 ani.
Cred ca aici sunt 2 interpretari.
1 – Prima tine de maturizare si experienta. Cu cat crestem in varsta, cu atat avem mai multe realizari. Incepem sa credem mai mult in capacitatile noastre pe care le-am dovedit pe parcurs si, implicit, sa avem mai multa incredere in noi insine. Drept urmare, timiditatea la tineri este oarecum fireasca. Ei mai au inca multe sa invete si sa dovedeasca, pentru ei insisi si pentru cei din jur.
2 – A doua interpretare este una de context. Cu cat ne-am nascut mai tarziu, cu atat societatea din jurul nostru s-a schimbat mai mult. Provocarile sunt mai mari, nevoia de adaptare la tot ce este in jur pune mai multa presiune pe tineri si, poate, traiesc si cu impresia ca nu sunt suficient de buni daca nu cumpara produsul X de la brandul Y (poti citi si articolul despre ultima nevoie nesatisfacuta a consumatorului modern).
Care o fi raspunsul corect? Va las pe voi sa il alegeti. Poate e putin din ambele.
Ce ar trebui sa facem? Cu siguranta, orice abordare care ajuta tinerii sa capete mai multa incredere in ei, in realizarile si impactul pe care il pot avea, ii incurajeaza si ii pregateste pentru viitor.
In acelasi timp, abordarea lor ajuta mai degraba sa fie una “soft”, astfel incat sa nu simta ca le invadam spatiul personal.
Generatia z este mai visatoare.
67% dintre tinerii intre 18-25 ani (generatia z) au afirmat ca se pierd in propriile ganduri si fantezii vs. 50% 26-35 ani (millennials) si 39% peste 35 ani.
Cati dintre noi nu stim exemple cu tineri care vor sa schimbe lumea?!? ?
Recomandare: un lucru este clar, tinerilor trebuie sa le dam motive sa viseze.
Generatia z are nevoie mai mare de contact uman, autenticÂ
Spre deosebire de millennials, care au adaptat tehnologia pe parcurs, generatia z este generatia care s-a nascut cu tehnologia deja prezenta in viata lor si au crescut cu ea.
De aceea, in cazul generatiei z, am observat o nevoie mai mare de contact uman, autentic, nemijlocit neaparat de tehnologie.
O serie de date pe care le avem din alte cercetari ne confirma acest lucru. De exemplu, stim ca locul de munca a devenit pentru tineri un loc unde sa socializeze si sa isi faca prieteni, inlocuind chiar socializarea din viata personala. 80% dintre tinerii de 18-25 ani au spus ca sunt sociabili la birou (vs. 71% total angajati) in timp ce mai putini au spus ca sunt sociabili si in viata de zi cu zi (67% dintre tineri vs. 71% total angajati). De asemenea, de la fostul loc de munca, le lipsesc semnificativ mai mult colegii (34% vs. 28% total angajati), de care s-au atasat asadar mai mult. Citeste si articolul despre 8 strategii ca sa angajezi si sa motivezi tinerii la locul de munca.
Recomandare: incurajati interactiunea autentica dintre tineri si a tinerilor cu alte persoane. Ajutati-i sa iasa din “bula” tehnologica si sa “guste” si mai mult viata reala. Poate, este ceva ce unii dintre ei au nevoie sa invete sa faca mai des.
—
Studiul a fost realizat pe 500 respondenti cu varsta intre 18-65 ani de catre compania iSense Solutions. Datele au fost culese online in luna mai 2019 şi sunt reprezentative la nivel urban. Rezultatele studiului au un grad de eroare de +/- 4.38%, la un nivel de încredere de 95%.
Leave A Comment
You must be logged in to post a comment.