Timp pentru parcurgerea articolului: 3 minute
Ca probabil majoritatea dintre voi, am atat prieteni loiali de mai multa vreme unui anumit job cat si prieteni care isi schimba relativ frecvent locul de munca.
Prin cercetarile recente pe care le-am realizat in iSense Solutions in 2019 am aflat motivele pentru care angajatii sunt loiali unui loc de munca cat si motivele care ii determina sa isi caute alt job.
Procentul celor care doresc o cariera la locul actual de munca nu este unul atat de ridicat (55%). Loialitatea creste o data cu varsta – cel mai mic procent este in randul tinerilor de 18-24 ani (34%), in timp ce procentele cele mai ridicate sunt in randul celor de 56-65 ani (69%).
Ce ne face loiali unui loc de munca? Paaaaai…
Colegii si atmosfera
6 din 10 persoane care doresc o cariera la locul actual de munca doresc asta pentru ca se inteleg bine cu colegii. De asemenea, cand i-am intrebat pe participantii la studiu ce le lipseste cel mai mult de la ultimul loc de munca, pe primele doua locuri au fost mentionati colegii si atmosfera de la birou.
Management tip: facilitati comunicarea dintre colegi si o atmosfera placuta la locul de munca
Ideea de stabilitate si siguranta
60% dintre cei care isi doresc o cariera la locul actual de munca doresc asta datorita unui fapt simplu, si anume: ca nu le intarzie salariul.
Management tip: mentineti ridicata increderea angajatilor in stabilitatea companiei si tineti-va promisiunile fata de ei
Ne place munca pe care o facem si ne simtim impliniti
Doresc o cariera la locul de munca pentru ca:
- lucreaza in domeniul in care s-au pregatit (52%)
- este un loc de munca interesant (49%)
- fac o munca utila (44%)
Management tip: asigurati-va ca angajatii isi folosesc cat mai mult aptitudinile si cunostintele la job si ca inteleg finalitatea si impactul muncii lor
Respectul si relatia cu seful
Doresc o cariera la locul de munca pentru ca:
- sunt respectati (43%)
- se inteleg bine cu seful (42%)
Management tip: comunicati eficient cu angajatii, faceti-i sa se simta respectati si apreciati
Care este rolul aspectelor financiare in loializarea angajatilor?
Ei bine,
45% nu doresc o cariera la locul actual de munca si sunt dispusi sa accepte alte oferte. Lucrurile care ii nemultumesc pe angajatii care doresc sa isi schimbe job-ul tin de aspectele financiare, si anume:
- salariului care nu este suficient de atractiv (60%)
- nu pot promova in cadrul companiei (39%)
- salariul nu a crescut de 1 an (34%)
Ai putea spune, asadar, ca salariul este foarte important. Cu toate acestea, doar 26% dintre angajatii care isi doresc o cariera la locul actual de munca au spus ca doresc asta pentru ca au un salariu “motivant”.
Cred ca de aici putem trage cateva concluzii:
- este important ca salariul sa asigure un confort pentru nevoile angajatului (si, desigur, cu cat se poate mai mult, cu atat mai bine ? ). Altfel, daca nevoile angajatului nu sunt satisfacute, isi va cauta alt loc de munca.
- goana dupa un salariu cat mai mare tinde sa nu mai fie principala preocupare, atatat timp cat angajatul are beneficiile mentionate mai sus de catre cei care doresc o cariera la locul actual de munca. Le repet aici: stabilitate, colegi faini si atmosfera frumoasa, munca in care sa te regasesti, sefi ok.
- in ce ii priveste pe tineri, am vazut ca acestia sunt cei mai multi care doresc sa isi schimbe job-ul (66%). Pe de o parte, este firesc ca tinerii sa fie “curiosi” despre alte companii. In acelasi timp, ei incep sa lucreze pe un salariu mai mic, ceea ce face cumva firesca dorinta lor de a avea cresteri mai rapide. De aceea, in cazul lor, cresterile salariale mai dese pot ajuta pentru pentru loializarea lor.
Poti citi mai multe despre tineri si in articolul: 8 strategii ca sa angajati si sa motivezi tinerii.
Cercetarea a fost realizata online in februarie 2019 pe 503 respondenți și este reprezentativă pentru angajații din mediul urban din România, cu un grad de eroare de +/- 4,37 % la un nivel de încredere de 95%.
Datele fac parte dintr-o prezentare mai detaliata pe care am sustinut-o la Employer Branding Conference, 2019:
Leave A Comment
You must be logged in to post a comment.