Timp pentru parcurgerea articolului: 2 minute
A fost odata ca niciodata o perioada in care mai peste tot auzeai vorbindu-se despre un stil de viata sanatos, despre cum trebuie sa mancam mai bine, sa ne odihnim si sa facem mai multa miscare.
Dar ce s-a intamplat oare cu toate dorintele acestea atunci cand pandemia ne-a tinut blocati in casa, ne-a stresat si ne-a facut sa ne temem de sanatatea noastra si a celor din jur? Daca ne confruntam cu o criza de sanatate suntem mai atenti la ce mancam? Facem mai mult sport? Suntem mai atenti cu corpul nostru? Sau facem chiar contrariul pentru ca… e prea mult sa ne mai gandim si la ce salata sa mancam la pranz?
Conform datelor de cercetare iSense Solutions, procentul celor care s-au stresat mai putin era in crestere inainte de pandemie (43% in 2018, 45% in 2019). Pe scurt, viata era frumoasa si linistita. Totusi, procentul a scazut ulterior semnificativ in lockdown (38% in mai 2020) si apoi din nou in februarie 2021 (27%). Evident, pandemia a crescut semnificativ nivelul de stres al oamenilor.
Intr-un context atipic si plin de necunoscute, atunci cand traiesti in stres si viata iti este data peste cap, numai de mancat sanatos nu le-a mai pasat romanilor. Procentul celor care erau preocupati sa manace mai sanatos era de 43% in 2018, a scazut la 36% in lockdown (mai 2020) si la 27% in 2021.
Pandemia nu ne-au ajutat nici in ce priveste practicarea sportului. Daca in lockdown am constientizat ca este important sa continuam cumva sa facem miscare (36% au facut mai multe exercitii in mai 2020, in scadere totusi de la 39% in februarie 2020), in 2021 procentul celor care au facut mai multa miscare a scazut semnificativ la doar 28%.
Am putea crede ca atunci cand ne confruntam cu o pandemie devenim mai atenti tocmai cu aspectele ce tin de sanatate. Totusi, datele de cercetare ne arata altceva. Este prea mult pentru noi si nu mai dorim sa adaugam un stres suplimentar cum ar fi sa alegem cea mai sanatoasa mancare sau sa ne mobilizam pentru a face mai multa miscare.
Learning-ul pentru branduri: acum, consumatorul nu are spatiu mental pentru lucuri care pun si mai multa presiune pe el. Isi doreste eliberare, relaxare/distractie si mai putin stres. In aceste conditii, ajutati-l sa le obtina. Cu siguranta, cand si masurile de preventie se vor relaxa mai mult, fapt de asteptat in curand, acestea vor fi si primele lucruri pe care le va cauta.
More reasons to belive? Iata cum petrec spaniolii imediat dupa ce a fost ridicata starea de alerta, care la ei a durat 6 luni: (sursa: Biziday, Captură Youtube).
*Datele fac parte din iSense Modern Consumer Trends Tracker, studiu realizat anual, 2000 respondenti pe an, reprezentativ pentru mediul urban.
**Photo by igorovsyannykov on Pixabay
Leave A Comment
You must be logged in to post a comment.